Tag Archives: story

Alice in pandemic

Alice in vremea pandemiei

Cand a venit pandemia si Boris le-a zis sa stea acasa, Alice fu extrem de nemultumita. Cine se credea acest Coronavirus din cauza caruia ea nu mai putea explora lumea? Ea era Alice, iar lui Alice nu-i este frica de nimeni si de nimic. Sigur, auzise si ea la televizor ca era un baubau mare, care se spunea ca facea mult rau si imbolnavea oamenii de pe tot globul. Era verde, rotund si cu tepi, doar ca, de fapt, era atat de mic, incat nu-l vedea nimeni, doar daca te uitai la microscop. De parca nu stie toata lumea ca Baubau nu exista (chiar si surorile ei mai mici). In plus, nu cunostea pe nimeni dintre prietenii ei care sa-l fi vazut pe Marele Coronavirus.

Intr-o zi, s-a furisat afara din casa, mergand spre padure. Trebuia sa-l gaseasca pe Palarier cu orice pret, numai el o putea ajuta sa afle adevarul.

Si-a luat in ghiozdan, pentru orice eventualitate, 2 masti de protectie, o pereche de manusi de unica folosinta negre (foarte urate, dar nu gasise mami nici roz si nici mov), un gel dezinfectant, servete, apa, banana, iepurasul preferat si smartchwatchul cu gps.

Merse mult prin padure, dar nici urma de Palarier. De plictiseala, manca banana si bau deja aproape toata apa. Obosise foarte tare si aproape ca se hotari sa se intoarca acasa, cand i se paru ca aude niste voci. Se opri sa asculte mai bine: o voce cristalina de femeie si mai multe voci de barbati. Ce frumos cantau! Vocile au condus-o spre o casuta micuta, ca o casuta de papusi, cu geamuri rotunde, acoperita cu iarba, care semana cu casutele hobitilor din filmul acela al carui nume nu si-l putea aminti.

S-a apropiat cu gandul ca poate cineva ii dadea vreo informatie despre Palarier sau poate e chiar aici. Un mieunat se auzi si isi dadu seama ca a calcat o pisica pe coada. Ii paru rau ca nu o vazuse, dar chiar nu era vina ei, era fix aceeasi culoare ca treptele casei. Si daca totusi doar i se paru ca auzi mieunatul? Aproape ca nici nu a vazut cand zbughit-o pisica in padure. A cautat soneria, dar nu a gasit-o. Ciudat. Cand sa bata la usa, o voce puternica o sperie:

-Nu va apropiati, pastrati distanta sociala.

La geam, cu masca, o caciula lunga cu ciucure si o fata morocanoasa, un omulet mic de statura, cu par lung si barba alba, vorbea la portavoce. Ce invechit, isi spuse Alice, ca de altfel, totul de pe aici.

-Buna ziua, pastrez, nu vreau sa va deranjez, sunt in cautarea prietenului meu Pal…Dar Alice nu apuca sa spuna mai mult, caci Morocanosul o intrerupse.

-Nimeni nu e binevenit pana nu trece criza. In plus, nu ne mai pacalesti tu pe noi, vrajitoareo, cu deghizarile tale. Alba ca Zapada este aici, stam in casa, in siguranta, spuse Morocanosul razand. Ia merele astea, poate vrei sa pacalesti pe altcineva, spuse piticul, aruncand pe geam trei mere.

-Dar…

Morocanosul inchise geamul. Fu trista pentru ca i se vorbise asa, insa aduna repede merele si le baga in ghiozdan. Cel mai rau ii paru ca nu a vazut-o pe Alba ca Zapada de-adevaratelea. Si bineinteles, ca i s-a incalcat dreptul de a fi ascultata.

Facu cativa pasi, adancindu-se din nou in padure, topaind, alergand si mancand dintr-un mar, pana cand se impiedica de o piatra, cazu si se lovi la cap. Cand se trezi, se uita la smartwatch sa vada cat este ceasul. Avea impresia ca a dormit multe ore si in curand se va intuneca.

-Ceeee? 10 maai? Cum sa treaca 3 zile, ceasul asta a luat-o razna, nu mai are semnal sau ceva, nu e de incredere deloc.

Asa ca se uita in sus, spre cer, sa-si dea seama cam pe unde ar fi soarele. Copacii parca se inaltau pana la cer. Se simtea atat de mica in imensitatea si linistea padurii. Soarele era sus, nici vorba sa se intunece prea curand. A mai ramas asa intinsa putin.

Daca facea ochii mici, mici,  putea vedea stelele chiar si ziua. I se paru ca undeva, de pe o stea, cineva ii face cu mana. Era un baietel blond, cu fular la gat. Sau poate ca purta o masca, nu-si dadea seama exact. Ii facu si ea cu mana. Era o planeta foooarte mica, in cativa pasi baiatul parea ca face ocolul ei. Se intreba daca poti face coronavirus cand esti singur pe o planeta. Daca nu, de ce purta masca? Oare se transmitea chiar si de pe o planeta pe alta? Si totusi, cum a ajuns acolo? Alice avea multe intrebari, dar mai presus de toate se gandea ca nu-i prea amuzant sa stai singur pe o planeta. Gandurile ii fura intrerupte de niste glasuri de femei.

S-a ridicat repede, si-a scos o masca din ghiozdan si s-a ascuns dupa un copac. Erau 3 femei, imbracate cu rochii cu stralucitoare si pantofi cu toc. O doamna mai in varsta mergea in fata impiedicandu-se din cand in cand, ducand pe brat o geanta aurie in care se reflecta soarele si gesticuland nemultumita cu cealalta mana, cea de-a doua cara in spate un baiat cam de varsta lui Alice, iar ceva mai in urma, o doamna mai tanara tragea de un troller imens, tinand intr-o mana pantofii pe care si-i scosese. Dintr-o data se opri.

-Nu mai pot, il las aici, va jur. Da’ ce io-s mai proasta? Ia mai carati si voi.

-Si ce propui, Mito, doar nu vrei sa o pui pe mam-mare, si asa e amarata, uite cat tupeu au avut astia sa inchida aeroportul. Coronavirus, auzi la ei. Mari interese sunt la mijloc, va zic. Hai, mai repede, ca ne prinde noaptea in padure!

Alice porni spre casa. Nu-l gasise pe Palarier, nu avea raspunsuri, dar stia de ce are nevoie. De familia ei. Cand se apropie de casa o vazu pe mama ei la masuta din curte. Statea cu capul sprijit in maini. Plangea.

-Mama?

-Alice, ne-am speriat atat de tare. Esti bine? Mama isi sterse lacrimile, o privi pe Alice din cap pana in picioare sa se asigure ca este bine, apoi o stranse tare in brate. Hai, stai aici, iti aduc o perna si merg sa pregatesc ceaiul, spuse mama luand telefonul sa-i anunte si pe ceilalti ca Alice e acasa.