Trei intamplari din Fuerteventura – 2.Sotavento/Jandia Beach

Daca dai o cautare pe google (sau direct pe Pinterest) o sa-ti apara fotografiile alea care m-au facut pe mine sa pun Sotavento ca prim obiectiv din Fuerteventura. Alea cu limbile de nisip in mijlocul apei.

De cand cu gps si smartphones, acum e usor de ajuns aproape oriunde, nu mai stai cu harta drumurilor sa bajbai. Asa ca din Costa Calma am pus destinatia Sotavento si am pornit nerabdatori la drum. Drumurile in Fuerteventura sunt foarte, foarte bune (mai putin ala spre Cofete, da). Atat ca unele nu sunt inca terminate. Gps-ul nostru ne spunea sa facem stanga spre Sotavento, dar noi eram pe un fel de autostrada, nu aveam acces la drumul vechi mentionat. Pana la urma am vazut un indicator catre Jandia, asa ca am luat-o pe acel drum si am ajuns la plaja de vis.

Ca sa ajungem pe limba de nisip unde multi oameni faceau plaja a trebuit, evident, sa intram in apa. Nu era tocmai calda si nici tocmai mica, dar am reusit sa trecem pana la urma fara sa ne udam restul lucrurilor. Baietii s-au dus sa inoate in ocean, iar noi ne bucuram de bucatica noastra de nisip facand poze fara alti oameni in jur, care erau mai incolo. Putin mai tarziu ne-am prins si de ce, atunci cand am ramas fara bucatica noastra de nisip si vedeam cum apa creste inghitind nisipul din jur. Asa ca ne-am luat bagajele repede, repede si ne-am dus mai la mal, pe malul celalalt, daca pot spune asa.

Sotavento Jandia

N-as putea sa va spun daca eram chiar pe Sotavento sau pe o bucatica din plajele zone Jandia, dar nici nu mai conteaza, locul a fost magic. Mi-ar fi placut sa avem timp sa exploram mai mult zona, sa ne plimbam mai mult.

Jandia, Sotavento Beach Fuerteventura Sotavento Beach

Sotavento JandiaPrima aventura din Fuerteventura despre care am scrie o gasiti aici, iar mai multe despre vacanta in Fuerteventura si Lanzarote aici.

 

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *