Cinci ore de poveste

Imi place sa scriu cand sunt in tren. Ar trebui sa merg mai des cu trenul.

O sambata dupa amiaza, la mijlocul lui aprilie, m-a gasit intr-o Gara de Nord linistita, aproape goala, parasita parca. Nimeni nu vine, nimeni nu pleaca, doar vagoane goale, toti sunt deja acolo unde petrec primul weekend de primavara adevarata. In 5 ore voi ajunge si eu, caci m-am urcat deja in trenul cu destinatia Sibiu. E cald si sper ca atunci cand o luam din loc sa porneasca instalatia de ventilatie. Dar sper degeaba. Controlorii sunt destul de amabili incat sa deschida cele 2 ferestre de la capetele vagonului, ferestre tinute sub cheie.

Am amintiri frumoase cu trenul. Pe toate cele neplacute, legate de ceilalti calatori, caldura, frig, mirosuri diverse, lipsa spatiului le-am aruncat sau le-am ascuns atat de bine incat le-am acceptat ca disparute. Intotdeauna mi-a placut sa calatoresc cu trenul, de multe ori singura, dar nu intotdeauna. Drumul pana la Resita, cu destinatia finala Garana este cea mai frumoasa amintire. Prietenii legate in compartimente, jocuri, rasete, multa bucurie, senzatia de libertate. Poate ca trenul este pentru mine o legatura cu o noua aventura.

Soarele puternic de la Bucuresti e inlocuit de nori gri albastrui. Privelistea e un vis. Brusc, siroaie de apa brazdeaza geamul venind parca spre mine. Se aprind luminile in vagon. In departare masinute mici mici parca plutesc pe o sosea perpendiculara pe calea ferata. Mormane de gunoaie ni se dezvaluie pret de cateva secunde. In curba huruitul trenului ii trezeste pe calatorii atipiti.

In tren poti inventa povesti despre ceilalti calatori. Unde se duc sau de unde vin, cu ce se ocupa, ii poti admira dormind si poate chiar sforaind(chiar si pe femei), poti sa le asculti convorbirile telefonice. Campina. O ultima picatura alearga in jos pe geam. Apa minerala, apa plata, beeere, sucuri aveem.

De zeci de minute ma minunez. De frumusetea naturii. De compozitiile magice de culori si de lumina blanda ce-si face loc printre nori uneori. Un sat intr-o vale strajuit de dealuri de-o parte si de alta, cu vie si pomi fructiferi si o biserica alba ce rasare mandra in varf de deal. Pe partea cealalta zaresc muntii cu varfuri inca inzapezite.

In departare, de sub norii josi un contrejour superb dezvaluie randul de copaci cocotati in varf de deal, special plantati parca pentru a inspira candva un tablou ce va deveni celebru. Pajisti intinse de-un verde ca la video par ireale.

Am lasat cartea pentru a admira peisajul la apus. Mai am o ora jumate de mers cu trenul si parca e prea putin. Ma amagesc singura, in curand se va innopta, lectura imi va fi din nou prieten bun si am speranta ca voi termina volumul inceput.

p.s. Acest post este fara fotografii pentru ca fiecare sa-si poata bucura imaginatia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>