Ce poti face 2 zile la Roma

Cand am zis ca plec 2 zile la Roma, cei din jur au fost contrariati si a urmat o ploaie de intrebari: cum 2 zile, ce poti face in 2 zile, de ce nu va duceti mai multe zile? Da, doar 2 zile care au fost de ajuns pentru noi. Nu mai multe pentru ca mai multe zile inseamna un buget mai mare pe care preferam sa-l adaugam pentru o alta calatorie.

Piata Spaniei, Spanish Steps – dezamagitor – in poze pareau mai multe trepte, florile inca nu erau puse, fantana era in lucru. Partea buna a fost ca fiind destul de devreme nu era foarte aglomerat, plus dimineata cu soare de care am avut parte.

Ne-au placut mult cum erau amenajate terasele blocurilor cu plante, multe flori, bancute, mese si scaune.

Villa Borghese lacDaca tot eram in zona ne-am indreptat spre Villa Borghese, unde aveam in plan sa ne plimbam cu barca pe lac. Cum de multe ori planul de acasa nu se potriveste cu cel din Roma, doar m-am pozat cu poza lacului, caci se reamenaja. Altfel, zona respectiva este minunata.

Villa Borghese Rome

 

In Piazza del Popolo am luat o mica pauza, in timp ce soarele isi lua la revedere. Am luat-o apoi putin pe Via del Corso, indreptandu-ne catre Pastificio de pe strada Via della Croce unde auzisem ca intre 13.00 – 14.00 poti servi pranzul cu doar 4euro. Poate daca veneam cu vreo 6 zile mai incolo, caci si aici era era inchis sau ceva de genul si urma sa se redeschida in aprilie. Asa ca ne-am indreptat catre B&B-ul unde urma sa fim cazati, sa ne lasam bagajele si sa pornim mai departe.

Ploaia ne-a insotit pe tot parcursul partii a doua a zilei de marti, dar nu ne-a incomodat prea tare. Am mers intai sa ne ridicam biletele achizitionate online pentru Colosseum – daca vreti sa vizitati Colosseum fara sa pierdeti o zi intreaga stand la coada, merita sa le rezervati inainte online.

Am luat-o apoi la picior pe langa dealul Palatino, Circo Massimo – fostul stadion de intreceri sportive pe care uneori il umpleau cu apa pentru competitii navale, indreptandu-ne catre dealul Aventino. Orele petrecute in acea zona au fost magice – ne-am plimbat prin gradina de portocali de unde se vedea minunat orasul, am aruncat un ochi in Basilica di Sabina – care mi-a placut cel mai mult dintre toate bisericile pe care le-am vizitat – atat de simpla, in nuante de gri, o singura pata de culoare.  Am ajuns intr-un final la locul pe care il aveam pe lista - Piata Cavalerilor Maltezi de unde puteai vedea pe gaura cheii privelistea catre Vatican. N-am o poza senzationala, caci pentru o excursie asa de scurta am ales sa nu imi iau DSLR-ul dupa mine.

Am coborat apoi pe malul Tibrului, am vazut Ponte Rotto(podul rupt, cel mai vechi pod de piatra din Roma) apoi ne-am pierdut pe stradute prin Trastevere. Din pacate nu ne-am bucurat prea mult de cartier caci ploua destul de serios, ne era foame si cautam ceva ce ne recomandase Bernardo, cel de la cazare. Nu l-am gasit nici cu harta nici cu gps, asa ca ne-am asezat la masa intr-un restaurant oarecare – mancarea a fost buna.

Tot ploaia a fost cea care ne-a calauzit si pe timp de noapte prin centru Romei, la Piazza Navona, Pantheon si Fontana di Trevi. Tare ne-ar fi placut sa vedem cum ploua prin gaura din Pantheon insa era inchis.

Miercuri, dupa multe cafele ne-am facut curaj sa iesim sa mergem spre Colosseum. Dupa jumatate de ora de soare, norii si-au facut din nou aparitia. Am facut o scurta oprire la San Giovani in Laterano si n-am putut sa nu ma minunez de dimensiunile cladirii. Ne-am imaginat cam cate malluri s-ar fi putut face acolo sau cu banii de acolo si am plecat mai departe catre Colosseum. Ne astepta unde il lasasem cu o zi in urma cu aceeasi coada infernala la bilete. Despre Colosseum n-am prea multe de zis, mi-a placut, dar cam atat. Am reusit la final sa-l fotografiem si cu putin soare.

Roma - Colloseum

Palatino si Forumul Roman au fost preferatele mele. Dupa o scurta oprire la Columna lui Traian ne-am indreptat din nou catre Pantheon sa-l vedem si pe timp de zi. Nu mai ploua, asa ca tot n-am vazut cum se scurge ploaia prin gaura. Podeaua insa era inca umeda. Ultima oprire a fost Fontana di Trevi, mult mai aglomerata decat in seara precedenta, evident, insa nu atat de aglomerata incat sa nu putem bea o bere, ca de la revedere Roma.

To conclude, as zice asa:

1. De la aeroportul Ciampino(daca acolo aterizati) luati neaparat trenul si nu un autobuz direct.

2. Pentru Colosseum achizitionati bilete online.

3. Urcati pe colina Aventino – mie  mi-a placut extrem de mult zona(gradina de portocali cu terasa cu vedere la Vatican, Basilica di Sabina, Piata Cavalerilor Maltezi)

4. Parcul Villa Borghese nu este de ratat. Daca vreti sa vizitati Galeria – noi nu am fost – am inteles ca trebuie rezervat inainte.

5. Chiar daca ploua, iar Roma este un muzeu in aer liber, daca ai o pelerina de ploaie nimic nu te impiedica sa-ti urmezi planurile.

6. Despre must-urile de vizitat nu e nimic de zis, doar sunt MUST-uri :).

More pics.

Enjoy Rome, we did!

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>